Aug 30 2008

pasul 1: negarea

    Sunt niste pasi pe care trebuie sa-i parcurgi atunci cand pierzi pe cineva, si nu neaparat daca moare. Si o despartire poate fi tot ca o inmormantare pentru ca se ingroapa sentimentele si se scot amintiri vechi, gen poze la care te inchini, asemeni unui mormant. Revenind la pasi, eu sunt la primul: negarea.
   Desi am acumulat experiente de genul si ar trebui sa stiu cum sa ma comport si cum sa nu ma comport de fiecare data e din ce in ce mai greu, pentru ca de fiecare data sper sa nu mai fie.
   Azi unii oameni vor rade si vor petrece, altii vor zace intr-o agonie nostalgico-blegoasa pentru ca e final de august, altii vor ciocni sampanii de Sf Alexandru, iar eu voi astepta. Desi asteptarea ( licaririle, le spun eu ) nu-s benefice, in pasul intai se aplica … se aplica acel vis cu ochii deschisi ca poate se va realiza ceva, un miracol.
   Negarea!
    Mi-am luat timp pana luni. Pana atunci imi permit sa-mi agonizez prezentul si sa-mi reneg destinul si sa-mi urasc pasii prin viata. Pana luni mi-am dat voie sa plang (cu ochii si cu sufletul ) si sa uit cum se zambeste. Pana luni imi permit sa fiu schimonosita si cu fata sparta in bucatele de durere. Pana luni sunt in transa .
   De luni imi reiau viata. O iau de la un alt inceput, infricosator de fiecare data… inceputurile dor si te entuziasmeaza. Imi iau planurile de la capat si adio de la vechi.
 
Azi unii au iesit invingatori si isi pot sorbi fericit din cupa vietii. Azi altii stau pe un bloc si isi calculeaza viata, altii renunta la ea, altii si-o pierd din netentie… eu o dau la o parte.  
 

No responses yet




Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X